Peste 10 ani de experiență

office@rorexpipe.com

+40 723 277 877

De ce GRP/PAFS?

PAFS, sau GRP, este un material compozit format din rășini termoîntărite îmbogățite cu fire de sticlă, și, pentru anumite utilizări, nisip cuarțos. Se adaptează în funcție de necesități.

Materialul numit PAFS (poliester armat cu fir de sticlă) sau GRP (eng., glass reinforced polyester) este un material compozit ce conține o matrice din rășini cu întărire termică la care se adaugă fire de sticlă și, la anumite aplicații, și nisip cuarțos. În funcție de aplicație și de procesul de fabricație, firele de sticlă pot fi aranjate la întâmplare, aplatizate într-o împâslitură (mat) sau țesute.

PAFS este mai flexibil decât fibra de carbon, având un punct de rupere final mai mare decât aceasta și deci un raport rezistență-greutate mai mare. Costurile de producție ale acestui tip de material sunt relativ scăzute, procesul de producție este prietenos cu mediul și durata de viață este între 50 – 100 de ani, făcându-l astfel un produs sustenabil, a cărui cotă de piață este în continuă creștere.

Astfel PAFS este folosit în multiple domenii precum: industria auto și aeronautică (elemente structurale, podele etc.), industria chimică (conducte), industria energetică (turbine eoliene etc.), produse sportive (plăci de surfing, căști de protecție, rachete de tenis etc.), produse electrice și electronice, construcții (ca material izolator, domuri, acoperișuri etc.).